joi, 15 mai 2008

Principiile Programului meu de Guvernare Locala

Principiul comunicării şi transparenţei
CJA va informa permanent publicul asupra activităţii sale, atât în stadiul de evaluare a politicilor publice, cât şi în momentul adoptării şi implementării deciziilor, furnizând în orice moment informaţii complete, obiective şi consistente de natură financiară ori în legatură cu misiunea şi planificarea sa strategică. În comunicarea publică, CJA va utiliza un limbaj accesibil pentru public.
Principiul participării
Calitatea şi legitimitatea politicilor publice se vor asigura prin consultarea şi participarea reprezentanţilor comunităţii de afaceri şi societăţii civile în faza de concepţie, elaborare şi implementare a politicilor publice pentru ca eu sunt adeptul unei democratii participative
Principiul responsabilităţii
În îndeplinirea misiunii pentru care a fost investit şi subordonat unor norme etice şi juridice, CJA prin reprezentanţii săi va avea funcţii clare, care vor fi explicate publicului şi îşi va asuma în orice moment responsabilitatea pentru activitatea sa.
Principiul eficienţei
Politicile publice vor fi elaborate şi aplicate numai în situaţia în care corespund unei nevoi, în baza unor obiective bine definite, ierarhizate şi a unor evaluari de impact prealabile. Politicile publice vor fi aplicate în termenul planificat, pentru a nu mări costurile.
Coerenţa
Politicile publice vor fi elaborate şi aplicate în mod coerent şi uşor de înţeles atât de funcţionarii publici, cât şi de cetăţeni în calitate de beneficiari sau receptori ai acestora. (Coerenta inseamna legatura intre activitatile din cadrul politicilor publice si realizarea acestora prin intelegerea acestora de catre cei care le fac – functionarii publici, si cei care beneficaiaza – cetatenii)
Aplicarea principiilor guvernării vor avea ca axe instituţionale:
proporţionalitatea între puterea deţinută de guvernul central cu privire la dreptul de reglementare şi implementare a politicilor şi puterea deţinută de autorităţile locale, societatea civilă ori sectorul privat;
subsidiaritatea – CJA este obligat să intervină numai dacă obiectivele de dezvoltare pe plan local nu pot fi realizate în mod eficient şi suficient de către administraţia publică şi comunitatea locală.

Un comentariu:

darie gabriela spunea...

D-le Florin Remetan...
Cu atatea scandaluri in PSD Arad dupa congresul PSD , m-as bucura pentru DVS daca ati accede la sefia PSD ...
Stiu ca nu e usor sa conduci la nivel judetean un partid, dar avand in vedere multi simpatizanti va cred in stare, o sa va tin pumnii...
Mesajul are legatura cu implicarea DVS. in politica si nimic altceva...
Cu Stima , darie gabriela